
Compania își propune să revitalizeze
sectorul chimic din România, considerând potențialul istoric (atât uman cât și
ca infrastructură) ca fiind de mare valoare, dorind să compenseze prin spirit
antreprenorial și management matur declinul acestei industrii în ultimele 2
decenii.
Chimcomplex are 700 de angajati (și
peste 1000 în cadrul Oltchim), are licențe și tehnologie de producție la
standarde internaționale precum și bune conexiuni feroviare și propriul
terminal în portul Constanța.
Scopul
postului:
PR & Comunication Directorul este responsabil de
a monitoriza
şi coordona imaginea publică a companiei într-o manieră eficientă şi eficace
Responsabilitati:
· Oferă
managerilor consiliere de specialitate cu privire la toate aspectele de imaginea
publică a companiei.
· Gestionează
cheltuielile în conformitate cu bugetul aprobat.
· Elaborează strategia
anuală de comunicare interna si externa;
· Coordonează editarea finală înainte de publicare a
materialelor pentru companie.
· Construieşte şi implementează manualul de CI (corporate identity)
· Stabileşte un plan pentru relaţiile de comunicare
publice în funcţie de nevoile companiei.
· Urmarește și
gestioneaza relația cu media (presa, redactare articole, etc);
· Stabileşte direcţiile de imagine şi promovează
imaginea companiei în conformitate cu aceasta.
· Asigură livrarea şi distribuirea de materiale
publicitare.
· Promovează imaginea companiei în cadrul intern prin
comunicări corespunzătoare.
· Promovează valorile şi misiunea companiei cu ajutorul
unor afişe, pliante bannere etc.
· Creeaza,
implementeaza si urmareste desfasurarea strategiilor de social media;
· Urmărește organizarea
și desfășurarea diverselor evenimente de comunicare la care participă compania;
· Gasește, evaluează și
propune noi soluții de comunicare în concordanță cu tendințele specifice ale
pieței;
· Asigură implementarea
(la timp și la calitatea așteptată) și dezvoltarea tuturor proiectelor de
comunicare prevazute în planul anual;
· Se deplasează în țară
pentru implementarea proiectelor de comunicare internă;
Cerintele
postului:
- Minimum 5
ani de experienta in management pe o poziție similară;
- Experiența în
manangementul proiectelor de PR și comunicare;
- Nivel foarte
bun de cunoastere a limbii engleze;
- Foarte bune
abilități de comunicare și de stabilire a relațiilor de calitate cu
ceilalți;
- Abilități de
analiză și planificare;
- Focus
ridicat asupra rezultatelor și eficienței proceselor;
- Foarte bună
abilitate de rezolvare a problemelor;
- Excelentă
capacitate de luare a deciziilor (inclusiv de propunere a unor soluții alternative
factorilor de decizie superiori și implementare rapidă și consistentă a
deciziilor);
Profil
psihologic:
- Compatibilitate
cu valorile şi cultura organizaţiei;
- Consecvenţă
în declaraţii şi acţiuni;
- Centrare pe
rezultate;
- Iniţiativă;
- Implicare în
muncă;
- Dinamism;
- Abilităţi de
organizare;
- Negociere;
- Abilităţi
bune de comunicare;
- Asertivitate;
- Abilităţi de
prezentare şi persuasiune.
Asteptăm CV-ul dumneavostră la adresa de e-mail:
raluca.dumitru@mentors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu