marți, 10 martie 2015

Manager, lider, sau antreprenor? (Dorin Bodea)


            Să ne gândim puţin la contextul actual în România: de câţiva ani ne aflăm în criză economică, iar efectele negative ale acesteia încă sunt resimţite de o mare parte dintre noi. Dacă ne gândim la companii, atât mai mari cât şi mai mici, observăm că profitabilitatea acestora a scăzut destul de mult în ultimii ani. O urmare a acestor scăderi ale profitabilităţii o constituie competitivitatea accentuată între companii pentru fiecare mică bucăţică de piaţă. Lucrurile nu stau chiar bine. Ce poate face, în acest caz, o companie?
Cum se poate mari performanţa unei afaceri? Care sunt cele mai importante instrumente, abilităţi pe care este bine să le avem pentru a putea conduce afacerea către succes? Care din rolurile de antreprenor, lider respectiv manager poate aduce impactul cel mai mare asupra performanţei afacerii? Care este, până la urmă, formula ideală a conducerii?
Acestea sunt doar câteva din întrebările la care Dorin Bodea încearcă să răspundă în cadrul cărţii sale Manager, lider sau antrprenor?.
Cartea combină foarte frumos teoria cu practica, pornind de la teoriile legate de filozofia conducerii şi evoluţia acestora şi completându-se cu o cercetare amplă realizată pe 108 manageri (generali, de top ş middle) din 27 de companii (naţionale şi multinaţionale). Cercetarea pune în comparaţie companiile cu profitabilitate ridicată  cu cele cu profitabilitate scăzută în funcţie de rolurile de manager (responsabil de predictabilitatea rezultatelor şi maximizarea rezultatelor), lider (responsabil de partea de resurse umane - construieşte alianţa între angajaţi şi companie, menţine consensul organizational) respectiv antreprenor (cel care aduce plus valoare afacerii prin iniţiativă, dezvoltare şi asumarea riscurilor). Comparând aceste companii cu rezultate diferite prin prisma celor trei roluri (folosindu-se în acest proces de diverşi indicatori care descriu cele trei roluri) Dorin Bodea a reuşt să distingă care sunt aspectele care diferenţiază o companie profitabilă de una neprofitabilă.
Rezultatul principal al cercetării este unul aparent simplu – luate separat, rolurile de antreprenor, lider şi manager sunt esenţiale pentru activitatea unei comapnii. Fără un manager capabil, companiile nu pot avea rezultate predictabile, ceea ce face dificilă dezvoltarea unei strategii. Fără un antreprenor capabil, compania va avea dificultăţi în a-şi extinde activităţile şi a creşte pe piaţă. Iar fără un lider capabil, angajaţii nu vor fi îndeajuns de motivaţi să performeze la adevărata lor capacitate.
Ceea ce autorul ne sugerează în cartea sa este că singura soluţie viabilă pentru o performanţă ridicată a unei companii presupune  îmbinarea tuturor celor trei roluri, de manager, lider şi antreprenor. Doar astfel o companie poate urca pe scara succesului şi poate avea rezultate predictabile şi profitabilitate crescută. Doar aşa, o companie poate supravieţui şi poate face faţă cu brio schimbărilor economice de pe piaţă. Doar aşa o companie îşi poate menţine angajaţii fericiţi (împliniţi). Această soluţie este una generală, care trebuie bineînţeles adaptată în funcţie de nevoile şi specificul fiecărei companii. Ceea ce este însă important să reţinem este că lipsa unuia dintre cele trei roluri scade şansele unei companii de a performa la nivel înalt, respectiv de a face profit şi de a creşte.


Mihai Mihăilescu

Consultant Result

luni, 9 martie 2015

Tehnician Service - Still Romania

Clientul nostru, compania Still Romania (First in Intralogistics - http://www.still.ro/) este in cautarea a doi tehnicieni service, unul pentru Bucuresti iar celalalt pentru Timisoara.

Still face parte de mult din companiile de top care ofera stivuitoare cu furca, vehicule si tractoare cat si cele mai moderne sisteme de logistica interna. Cu mai mult de 7000 angajati, multe ateliere de productie, 14 sucursale in Germania, 20 filiale în strainatate, cat si o retea mondiala de distribuitori, STILL activeaza cu succes pe plan international. STILL indeplineste prin calitate, seriozitate si tehnica inovativa atat la acest moment, cat si pe viitor cerintele intreprinderilor mici, mijlocii si companiilor.

Sarcini si responsabilitati:
- Lucrari de reparatii si intretinere la produsele de inalta performanta
- Executia lucrarilor de retehnologizare si reechipare
- Conducerea utilitarei pentru asistenta tehnica cu sculele si stocul de materiale existente
- Servicii de asistenta tehnica pentru clienti

Cerinte:
- Electromecanic, electronist industrial, mecanic masini agricole, utilaje de cosntructii si auto cu calificare/ experienta practica
- Studii medii/ superioare tehnice
- Experienta profesionala in domeniile: mecanica, electrica, hidraulica
- Experienta in revizii/ reparatii/ mentenanta echipamente si utilaje industriale
- Experienta in munca de teren
- Orientare spre client si comunicativitate
- Disponibilitatea de a efectua deplasari
- Persoana independenta, organizata in stabilirea prioritatilor
- Rezistenta la stres si flexibilitate
- Permis de conducere categoria B
- Abilitatea de a conduce masini industriale
- Permisul ISCIR constituie un avantaj
- Engleza, italiana, franceza sau germana la nivel conversational
- Cunostinte PC

Profil psihologic:
- Compatibilitate cu valorile şi cultura organizaţiei
- Centrare pe rezultate
- Iniţiativă
- Implicare în muncă
- Dinamism
- Abilităţi de organizare
- Comunicare
- Asertivitate

Asteptam CV-ul dvs. pe adresa de email adelina.stefan@mentors.ro