vineri, 18 octombrie 2013

Căutăm Reprezentant Zonal de Vânzări, feronerie şi accesorii ferestre şi uşi, Suceava



Clientul nostru, compania Schachermayer, împlineşte anul acesta 175 de ani de tradiţie si este un lider al caselor de comert care se adreseaza industriei de constructii.

Scopul postului
Reprezentantul de vânzări este responsabil pentru câştigarea de noi clienţi, dezvoltarea şi menţinerea clienţilor profitabili din zona alocată în vederea dezvoltării companiei Schachermayer pe piaţa din România.

Sarcini si responsabilitati:
  • Dezvoltă şi menţine excelente relaţii pe termen lung cu partenerii companiei.
  • Îndeplineşte lunar target-ul alocat de volum, cifră de vânzări si margine.
  • Negociază contractele cu partenerii din zona alocată şi urmăreşte îndeplinirea obiectivelor de vânzări şi profit.
  • Contactează activ noi clienţi cu potenţial ridicat de profitabilitate cu scopul introducerii in portofoliul companiei.
  • Realizeaza actiuni perodice de fidelizare pentru clienţii deja existenţi.
  • Măsoară şi urmăreşte periodic nivelul de satisfacţie al clienţilor.
  • Asigură soluţionarea problemelor în relaţia cu clienţii şi ridică problemele nerezolvate la nivel superior.
  • Asigură maximum de vizibilitate pentru brand prin merchandising şi promovarea imaginii.
  • Asistă în maximizarea oportunităţilor de dezvoltare a afacerilor elaborând o prezentare puternică şi de valoare a produselor şi serviciilor companiei.
  • Asigură training de produse la nivelul partenerilor din sectorul alocat
  • Urmăreşte şi asigură efectuarea plăţilor de către client.
  • Întocmeşte rapoartele de activitate
Cerinte:
  • 2 ani experienţă în vânzări (3 ani experienţă în muncă)
  • Excelente abilităţi de comunicare şi dezvoltare de relaţii de calitate
  • Abilităţi PC (Microsoft Office)
  • Bune abilităţi de negociere
  • Disponibilitate pentru deplasări frecvente in afara orasului de resedinta
  • Bune abilităţi de prezentare la nivel profesional
  • Bune abilitati de rezolvare a problemelor, atitudine de învingător
  • Bune abilităţi de comunicare scrisă şi orală în română şi engleză
aşteptăm CV-uri la adresa dragos.butuzea@mentors.ro

Căutăm Product marketing specialist - cu limba germană

Clientul nostru, compania Schachermayer, împlineşte anul acesta 175 de ani de tradiţie şi este un lider al caselor de comerţ care se adresează industriei de construcţii.

OBIECTIVUL POSTULUI:
Realizarea grafică a materialelor publicitare pentru compania Schachermayer


SARCINI ŞI RESPONSABILITĂŢI:
Asigură partea de redactare şi tehnoredactare a revistei companiei;
Creează materiale publicitare (revista companiei, broşuri, flyere etc.) la un standard calitativ superior.
Administrează webshop-ul companiei
Updatează site-ul companiei (oferte curente, oferte speciale, articole de informare, prelucrări grafice ale ofertelor, modificări şi alte informaţii).
Creare content şi activitate constantă pentru reţelele de socializare (facebook, twitter, LinkedIn etc.)


CERINŢE:
2 ani experienţă în tehnoredactare, grafică, design
Cunoştinţe foarte bune de design, Indesign sau DTP sau similar
Foarte bune abilităţi de comunicare scrisă şi orală în română şi germană - nivel avansat intelegere, scris, vorbit
Excelente abilităţi de comunicare şi de dezvoltare de relaţii de calitate
Excelente cunoştinţe de lucru cu PC (word, excel, power point, outlook)
Uşurinţă în înţelegerea aspectelor tehnice

PROFILUL PSIHOLOGIC:
Compatibilitate cu cultura şii valorile organizaţiei
Centrare pe rezultate
Iniţiativă
Implicare în muncă
Dinamism
Abilităţi de organizare
Comunicare
Asertivitate
Abilităţi de prezentare si persuasiune


aşteptăm CV-uri la adresa cristina.mitu@mentors.ro

luni, 7 octombrie 2013

Am terminat facultatea şi-mi caut de lucru. Ce fac?



Am primit de la un cititor:
Fratele meu tocmai a terminat facultatea şi de câteva luni îşi caută de lucru, dar nu primeşte niciun răspuns. Tu cum ai aborda problema asta?

Eu aş aborda situaţia astfel:
1.      Îmi construiesc un CV foarte bun, cu accent pe activităţile de practică din perioada facultăţii şi pe planurile de viitor. 
2.   Îmi activez toate cunoştinţele pe care le am, ale mele şi ale părinţilor, chiar ale profesorilor, îmi anunţ intenţiile şi le trimit CV-ul. Networking-ul este cel ami puternic instrument în a-ţi găsi un loc de muncă.
3.      Îmi scriu o scrisoare de intenţie, adaptată poziţiei pentru care aplic. Ea va conţine răspunsul la întrebarea: De ce sunt eu cel mai potrivit pentru acest post? Ceea ce va însemna o serioasă prospectare a companiei şi a postului pentru care aplic.
4.      După ce aplic, voi contacta - prin mail (către o persoană anume de la HR sau către managerul departamentului din care face parte postul) sau telefon - posibilul angajator pentru follow-up: Am trimis CV-ul şi-mi doresc foarte mult să lucrez la dumneavoastră, pentru că... Aş dori să primesc un răspuns. Când să revin? Voi reveni obligatoriu.
5.      Pentru succes, voi însoţi CV-ul cu un mic proiect de dezvoltare a job-ului. De exemplu, pentru un post de marketing, voi face pe 3 slide-uri în powerpoint un plan de marketing, adaptat unui produs al companiei pentru care aplic. Demonstrez astfel că m-am informat despre companie şi doresc să contribui la dezvoltarea ei. Dacă mă gândesc la riscul că angajatorul îmi poate fura ideile geniale, dar nu mă angajează, trebuie să mă gândesc şi la riscul angajatorului de a mă angaja fără să performez pe termen lung.
6.      În cazul unui interviu, mă voi pregăti temeinic pentru el: îmi voi contrui un discurs concis şi structurat de prezentare; apoi voi exersa întâi singur, în faţa oglinzii, apoi împreună cu altcineva, pentru simulare. Voi trece prin minim 5 simulări înainte de a mă prezenta la interviu.

Toate aceste 4 acţiuni calitative le voi face pentru companiile care m interesează neapărat.
În ceea ce priveşte aplicarea la anunţurile de pe site-uri de recrutare, nu voi neglija aspectul cantitativ: dacă aplic la 50 de anunţuri, voi fi chemat la 5 interviuri. De abia după 10 interviuri, există două şanse pentru a ajunge pe lista scurtă.



În cazu unui refuz, nu trebuie să uit că angajatorii preferă absolvenţi care au oarecare experienţă practică sau organizaţională: fie au lucrat în perioada studenţiei sau a masterului în echipă, fie pe un proiect, fie ca voluntar, fie sau la un job de vară. Nu mai amintesc că experienţa în domeniu constituie cel mai dezirabil criteriu de selecţie.



sursa pozei.