marți, 5 aprilie 2016

Consultant vanzari - Conexpert Group (Bucuresti)




Clientul nostru, compania Conexpert Group, a fost înfiinţată în anul 2003 şi reprezintă unul dintre principalii formatori ai pieţei locale de tâmplărie din PVC şi aluminiu diferenţiindu-se prin oferirea clienţilor săi de soluţii inovatoare şi personalizate.
În prezent, compania Conexpert se află într-o etapă de dezvoltare susţinută a operaţiunilor şi suntem în căutarea unei persoane potrivite pentru postul de reprezentant vânzări.

Obiectivul postului:
Reprezentantul de vânzări este responsabil pentru câştigarea de noi clienţi profitabili din zona alocată în vederea dezvoltării companiei Conexpert pe piaţa din România.

Responsabilităţi:
  • Îndeplineşte lunar target-ul alocat de volum, cifră de vânzări si margine.
  • Negociază contractele cu clienţii din zona alocată şi urmăreşte îndeplinirea obiectivelor de vânzări şi profit.
  • Contactează activ noi clienţi cu potenţial ridicat de profitabilitate.
  • Dezvoltă şi menţine excelente relaţii pe termen lung cu clienții companiei.
  • Realizează acţiuni periodice de fidelizare pentru clienţii deja existenţi.
  • Măsoară şi urmăreşte periodic nivelul de satisfacţie al clienţilor.
  • Asigură soluţionarea problemelor în relaţia cu clienţii şi ridică problemele nerezolvate la nivel superior.
  • Asigură maximum de vizibilitate pentru brand prin promovarea optimă a imaginii companiei.
  • Asistă în maximizarea oportunităţilor de dezvoltare a afacerilor elaborând o prezentare puternică şi de valoare a produselor şi serviciilor companiei.
  • Urmăreşte şi asigură efectuarea plăţilor de către client.
  • Întocmeşte rapoartele specifice de activitate.

Cerinţe:
  • 3 ani experienţă în vânzări (5 ani experienţă în muncă)
  • Excelente abilităţi de comunicare şi dezvoltare de relaţii de calitate
  • Abilităţi PC (Microsoft Office)
  • Bune abilităţi de negociere
  • Bune abilităţi de prezentare la nivel profesional
  • Bune abilitati de rezolvare a problemelor, atitudine de învingător
  • Bune abilităţi de comunicare scrisă şi orală în română şi engleză 


Profilul psihologic:
  • Compatibilitate cu valorile şi cultura organizaţiei Conexpert
  • Consecvenţă în declaraţii şi acţiuni
  • Centrare pe rezultate
  • Iniţiativă
  • Implicare în muncă
  • Dinamism
  • Abilităţi de organizare
  • Negociere
  • Abilităţi bune de comunicare
  • Asertivitate
  • Abilităţi de prezentare şi persuasiune



 Așteptăm cv-ul dumneavoastră la adresa: iuliana.gheorghita@mentors.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu